Uleiurile si prajitul

Dintre toate metodele de preparare termica a hranei (aici enumerand prajirea, fierberea, coacerea - in cuptor sau rotisor si grill-ul - la jar ori la protap), prajirea este cu desavarsire interzisa in dieta Paleo. Ca dezavantaje avem: caloric (pentru cei care urmaresc scaderea in greutate, cantitatea de ulei continuta in mancarurile prajite este de multe ori subestimata) si toxic (pe deoparte datorita oxidarii uleiurilor la temperaturi inalte, pe de alta parte datorita uleiurilor folosite la prajire - uleiuri polinesaturate de floarea-soarelui, soia, rapita, etc. care, dupa cum se stie, sunt proinflamatorii).

Eliminand, asadar, prajitul cu tot ce inseamna el (omlete / pane-uri in tigaie, ori calitul / rumenitul cepei si al legumelor la mancaruri), uleiul ramane a fi folosit doar la prepararea prin fierbere (ciorbe, mancaruri) si, evident, ca atare in salate ori adaugat la final peste legumele fierte. In acest context, uleiul de masline (pe care il recomand a fi extravirgin) se preteaza excelent ambelor situatii.

Mezeluri, conserve

Mezelurile, in acceptiunea comuna a consumatorilor, reprezinta acele preparate din carne procesate industrial care, odata preparate, au un termen de valabilitate net superior carnii gatite, adica undeva de ordinul saptamanilor sau chiar lunilor, functie de cantitatea si natura aditivilor alimentari introdusi in reteta (antioxidanti, conservanti, etc.). Pe langa acestia, foarte multe mezeluri mai includ aditivi pentru potentarea gustului, accentuarea culorii, conferirea de diferite arome; context in care “afumat chimic” este un exemplu de expresie care sa nu va mire daca o gasiti pe eticheta vreunui preparat industrial.

Mezelurile au capatat “teren” in alimentatia oamenilor prin avantaje precum: termen mare de valabilitate, gust, varietate, usurinta de consum – este suficient sa le cumperi si sa le feliezi ca mai apoi sa le consumi direct, fara a le mai prepara; spre deosebire de carnea macra care trebuie portionata si apoi gatita.